Complicele Dragomir!** INCREDIBIL. Șeful LPF l-a scos vinovat pe șeful CNCD pentru ieșirile steliștilor: „Voi propune să fie schimbat. Să nu mă supere!”

Complicele Dragomir!** INCREDIBIL. Șeful LPF l-a scos vinovat pe șeful CNCD pentru ieșirile steliștilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre managerii de la Steaua a fluturat steagul României după meciul cu CFR. Nimic anormal până aici, doar că același personaj îi numea „bozgori cretini” pe fanii clujenilor. Apreciat de suporterii Stelei, gestul a fost condamnat de Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării: „Este păcat că domnul Stoica nu se potolește. Aștept ca LPF să se autosesizeze și să ia măsuri. Cred că domnul Dragomir este depășit, este dintr-o altă lume, ar fi momentul să se discute cu seriozitate despre aceste fapte”.

A găsit vinovatul

Răspunsul lui Dragomir a venit ieri și a fost unul uluitor, în condițiile în care gesturile de la meciurile Stelei cu Rapid, Copenhaga și CFR au fost atent monitorizate de UEFA. „Asztalos ăsta e de pe altă planetă. Am să propun Guvernului să-l schimbe imediat. El face foarte multe prostii. Crede că dacă păcălește statul român să-și ia salariul poate să bage bețe în roate și să învrăjbească situația dintre români și unguri. Să nu mă supere că-l iau într-o tărbacă”, a spus eternul conducător de la Ligă, pentru Mediafax.

Așadar, Asztalos este vinovat pentru manifestările rasiste de la meciurile cu Rapid și Copenhaga și pentru faptul că, în această săptămână, Comisia de Disciplină de la UEFA va analiza evenimentele notate de observator la finalul ultimului meci din Europa League! O spune șeful unei instituții care a dictat doar o amendă de 20.000 de lei pentru „incidentele” de la derbyul Steaua – Rapid, în condițiile în care președintele UEFA, Michel Platini, l-a avertizat pe Mircea Sandu că vor urma sancțiuni drastice pentru cluburile din România în cazul altor manifestări rasiste.

„Dragomir intimidează”

„Ce face Dragomir e o chestie de intimidare și de amenințare. Eu pot să plec și azi de la CNCD. Nu vom rezolva nimic dacă bagatelizăm faptele, dacă ne prefacem șmecherește că ele nu există. Dacă azi strănută cineva la București, se află la UEFA și nu Asztalos denunță. O fac chiar cei din fotbal, ei între ei se toarnă. Asztalos trebuie să fie vinovatul de serviciu, e maghiar și probabil vor spune și că e în slujba vreunei organizații oculte”, a fost reacția lui Csaba Asztalos. Președintele CNCD susține că, după incidentele de la meciul cu Rapid, a avut o discuție cu unul dintre managerii de la Steaua: „Dacă eram de rea-credință, nu-i spuneam managerului să fie mai atenți la următoarele două meciuri”. Înaintea partidei cu CFR, George Becali le-a cerut suporterilor să se abțină de la scandări cu tentă xenofobă. Singurul care a făcut un gest ostentativ a fost chiar managerul prea patriot care a fluturat steagul României.

Nexonofobul antisemit

„La noi nu e xenofobie, astea sunt glume. Noi de aia suntem un popor frumos, că ne-am împreunat unii cu alții, cu ungurii, cu evreii, cu țiganii, cu toți”, a declarat ieri tolerantul Dumitru Dragomir. În 1999, ziarul „Atac la persoană”, patronat de Dragomir, a publicat o listă cu personalitățile de origine evreiască din România, sub semnul stelei galbene, cu care erau însemnați evreii în timpul regimului nazist din Germania. De asemenea, ziarul a publicat o copie a Protocoalelor Înțelepților Sionului, un text considerat fals pe care s-a bazat propaganda nazistă pentru a justifica exterminarea evreilor. Sesizată de Liga Antidefăimare, FIFA l-a avertizat pe Dragomir pentru retorica antisemită și xenofobă din ziarul pe care-l patrona.

Pe onoarea mea, ar trebui să fie destituit imediat Asztalos ăsta
Dumitru Dragomir, șef de 16 ani la LPF

Steagul fluturat de unul dintre managerii Stelei e steagul nostru. Nu știu dacă locul lui era în poartă. Poate trebuia pus în altă parte
Arpad Paszkany, finanțator CFR Cluj

Costin Ștucan / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei…
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în plâns | VIDEO
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în…
×